MENIU
AfectiuniUmar

Anatomia Umarului | Dr. Adrian Pojoga

Care Este Anatomia Umărului ?

Umărul este una dintre cele mai complexe articulatii ale corpului. Anatomia normala a umarului este compusa din mușchi, tendoane, ligamente, cartilaj si oase care crează împreună cea mai mobila articulatie a corpului nostru.

Omoplatul (scapula) este localizat în partea din spate a umărului și se unește cu clavicula situată în partea din față a umărului pentru a forma articulatia acromio-claviculara. Osul bratului (humerusul) se uneste cu glena care face parte din omoplat pentru a forma articulatia gleno-humerala.

Muschii, tendoanele si ligamentele conlucreaza pentru a asigura stabilitatea, mobilitatea si forța umărului.

Ce Oase are Articulatia Umărului?

Scheletul umărului include 3 oase importante:

  • Omoplatul (scapula) – conecteaza brațul de trunchi. Scapula este localizată în partea de sus a spatelui. Are formă triunghiulara și este plata. Glena, partea care se articuleaza cu capul humeral, este o componenta a omoplatului. Portiunea superioara a osului bratului (capul humerusului) se articuleaza cu glena. Acromionul este o prelungire a părții superioare a omoplatului care se articulează cu capatul lateral al claviculei formând articulatia acromio-claviculara.
  • Clavicula – este un os lung, curbat, care se întinde de la stern pana la acromion, unde împreună cu acesta formeaza articulatia acromio-claviculara. Functia principala a claviculei este aceea de a asigura stabilitatea osoasa a articulatiei umărului. De asemenea, serveste ca loc de inserție pentru majoritatea mușchilor umărului.
  • Humerusul (osul brațului)– are un capat rotunjit in portiunea sa superioara (cap humeral) care se articulează cu glena care face parte din omoplat. Glena are o suprafata destul de plata. Acest lucru permite articulatiei gleno-humerala să aiba un grad de mobilitate foarte mare. Articulatia umărului depinde foarte mult de ligamente, care țin centrat capul humeral pe glena si stabilizează astfel articulatia.
https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/anatomie-umar.jpg
https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/E174E346-0958-4F0A-A007-5287EB84E736.jpeg

Care Sunt Mușchii Umărului?

Coafa rotatorilor este formată din 4 mușchi si tendoanele acestora. Aceste tendoane sunt atașate la partea de sus a humerusului ca o structura continuă creind un manson care inveleste capul humeral. Acest manson de muschi prin contractie realizează mișcarea umărului. Mușchii coafei rotatorilor prin contractie țin capul humeral centrat pe suprafata glenei, asigurand astfel stabilitatea articulatiei gleno-humerale. Mușchii coafei rotatorii sunt:

  • supraspinos
  • infraspinos
  • subscapular
  • rotund mic

Muschiul deltoid este un muschi de dimensiuni mari care acopera partile din fata, spate si lateral ale umarului si lucreaza impreuna cu coafa rotatorie pentru a mișca bratul.

Diagnosticul Imagistic al Anatomiei Umărului

Diagnosticul imagistic este util când evaluăm traumatismele umărului. Frecvent, o radiografie va fi indicata pentru a confirma dacă există sau nu o fractură la nivelul umărului. De asemenea, pe o radiografie poate fi evaluată alinierea corecta a articulatiilor gleno-humerale si acromio-claviculare. Pe o radiografie se poate observa daca exista o diminuare a spatiului articular între capul humeral si glena, precum si prezenta osteofitelor caracteristice artrozei umărului .

Rezonanta magnetica nucleara (RMN) aduce informații despre părțile moi ale umarului, spre deosebire de radiografie care arată doar oasele. Un RMN va oferi imagini cu rezolutie mare a tendoanelor, cartilajului si ligamentelor umărului, precum si a oaselor. RMN-ul va detecta rupturile de coafa rotatorie, rupturile de labrum sau de biceps.

https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/anatomie-umar-rmn.jpg
https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/6CC8E0DB-B9D1-461A-B9CD-12EA3A085FFF.jpeg

Care Sunt Principalele Afecțiuni ale Umărului ?

Cele mai frecvente cauze ale durerii de umăr sunt:

  • Sindromul de impingement subacromial, bursita si tendinita coafei rotatorilor: aceste afectiuni sunt de regula rezultatul acțiunilor repetitive cu brațul deasupra capului care genereaza inflamatie în tendoanele coafei rotatorilor și în bursa care acopera aceste tendoane.
  • Ruptura coafei rotatorilor: atât traumatismele umărului, cât și uzura in timp pot cauza ruptura acestor tendoane. Tendoanele se pot rupe complet când sunt desprinse cu totul de pe inserția osoasa, sau parțial, când o porțiune din tendonul rupt ramane atașată la os.
  • Instabilitatea umarului: aceasta afectiune apare de regulă ca rezultat al unui traumatism acut. Într-o luxatie de umăr, capul humeral este forțat brusc și părăsește articulatia ducând la ruperea ligamentelor care stabilizează articulatia umărului. Într-o subluxatie a umărului, capul humeral nu părăsește complet articulatia, ci doar parțial, iar ligamentele sunt de regula întinse și nu rupte complet. Ambele afectiuni pot rămâne la un singur episod fără a recidiva. Dar există și situații în care pacienții pot suferi de instabilitate cronică de umăr. Episoadele de instabilitate afecteaza activitatea sportivă, dar si activitatile de rutină ale pacienților. Instabilitatea cronica de umar poate, de asemenea, să duca la uzura prematură a articulatiei.
https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/dr-copy.png

Programeaza o consultatie

Dr. Pojoga este chirurg ortoped specializat in patologia umărului cu vastă experienta in diagnosticarea si tratarea afectiunilor umărului.

Alte afectiuni ale umarului

Contact

Nu ezita sa iei legatura cu mine pentru orice problema ortopedica. Sunt aici ca sa te ajut!

Social Media

Urmareste-ma pe retelele de socializare pentru a fi la curent cu noutatile din ortopedie, proceduri si tratamente noi.

Copyright © 2020 Dr. Adrian Pojoga. Toate drepturile rezervate.

021 9886Spital Ponderas 031 005 1181Centrokinetic Bucuresti
Deschide chat-ul
Bună ziua, cu ce vă putem ajuta?