MENIU
GenunchiTratamente

Reparare menisc | Operatie ruptura de menisc | Dr.Adrian Pojoga

Ce Este Operația de Reparare Menisc?

Operatia de reparare menisc este o interventie chirurgicala folosită frecvent pentru a trata o ruptura de menisc lateral sau medial.

Meniscurile sunt pernuțe de cartilaj, de consistența unui cauciuc, cu formă semilunară, situate între cele 2 oase ale articulației, având in principal rolul de amortizor. În acest fel, meniscurile protejază cartilajul care acoperă capetele femurului si tibiei, si faciliteaza miscarea naturala a genunchiului.

Meniscurile sunt structuri slab vascularizate și asta afectează capacitatea lor de vindecare in cazul unei rupturi. Treimea externă a meniscului este ceva mai bine vascularizată.

Această parte a meniscului este cunoscută și ca „zona roșie”. Rupturile din zona roșie se pot vindeca singure sau atunci cand sunt reparate. Spre deosebire de aceasta zona, cele 2 treimi interne ale meniscului, cunoscute ca „zona albă” sunt lipsite de vascularizație. În această zonă, datorită lipsei nutrienților din sânge, orice ruptură nu se poate vindeca. Rupturile în această zonă apar mai frecvent deoarece aici, meniscul este mai subțire și adesea degenerat.

https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/meniscal_repair_0-large.png

În timpul operației de reparare menisc, rupturile din zona albă sunt netezite sau înlăturate sub controlul artroscopului deoarece aceste rupturi nu s-ar vindeca dacă ar fi cusute. Totuși, ori de câte ori este posibil, dr. Pojoga repară cu atenție o ruptura de menisc, pastrand astfel acest important protector al cartilajului în genunchi.

https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/meniscal_repair_0-large.png

Dr.Pojoga este chirurg ortoped supraspecializat în chirurgie artroscopică cu experienta deosebită în diagnosticarea și tratarea rupturilor de menisc.

Când Este Necesară Operația de Reparare Menisc?

https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/406B4766-61C9-49B3-BF8B-CBD5DAFCD2A3.jpeg
https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/BD74FE32-D39B-44C7-BFA0-F60AE2778E97.jpeg

Pacienții cu ruptura de menisc descriu frecvent simptome ca: blocaj articular, tumefiere a articulatiei sau durere intensă la nivelul genunchiului. Aceste simptome sunt mai intense atunci când pacientul se rotește pe genunchi sau îngenunchează. Durerea este localizată de obicei pe partea internă a genunchiului (ruptură de menisc medial) sau pe cea externă (ruptură de menisc lateral). Durerea de genunchi datorată unei rupturi de menisc, poate fi diminuată prin simpla schimbare de poziție a genunchiului.

Deoarece durerea și blocajul articular vin și pleacă din senin, fără semne de prevestire, majoritatea pacienților devin în timp din ce in ce mai nesiguri pe genunchiul afectat. Aceste simptome devin și mai severe atunci când pacientul participa la activități care presupun rasucire sau flexie mare a genunchiului cum ar fi unele activitati sportive sau urcatul si coboratul unei scari.

Consecințele mecanice ale rupturii de menisc și care afectează funcționarea normală a genunchiului pot include:

  • pocnete articulare asociate cu durere imediată
  • imposibilitatea bruscă de a îndrepta genunchiul (blocaj articular)
  • scăderea gradului de mobiltate a genunchiului când cineva încearcă să îndoaie genunchiul

Ruptura de menisc este diagnosticata prin realizarea in primul rand a unui istoric amănunțit și mai apoi printr-un examen clinic detaliat. De obicei există puncte dureroase la palpare în zona meniscului. Cateva teste clinice specifice, cum este testul McMurray, pot reproduce senzația de agățare dată de ruptura de menisc.

Examinarea RMN va confirma de regulă diagnosticul de ruptură de menisc și va indica cu precizie localizarea rupturii și tipul acesteia. Dacă examenul RMN arăta o ruptură de menisc și mai ales daca pacientul are simptome în legatură cu aceasta, atunci va fi indicată operația artroscopică de reparare a meniscului.

Dr. Pojoga repară rupturile de menisc ori de câte ori este posibil, dar sunt si situatii cand sutura nu este indicata. Rupturile degenerative de menisc, situate într-o zonă unde nu există vascularizație nu pot fi cusute pentru ca nu s-ar vindeca. În aceste cazuri, bucațile instabile de menisc, care cauzează durere și blocaj articular, vor fi înlaturate artroscopic păstrând restul de menisc sănătos în articulație. Aceasta interventie este denumita meniscectomie partiala artroscopica.

Repararea meniscului rupt cu păstrarea funcției meniscului, va ajuta la prevenirea aparitiei artrozei precoce în genunchi. Functionarea normala a meniscului cu rolul lui in amortizarea socurilor si in distribuirea presiunii in articulatie este esențială pentru a avea un genunchi sanatos si a recăpăta un stil de viata activ.

Repararea artroscopica a meniscului este o procedura bine definită, cu rata mare de succes si cu un procent mic de complicatii. Pastrarea meniscului pe loc si prevenirea astfel a aparitiei modificărilor degenerative cum ar fi artroza, constituie un motiv serios pentru a alege repararea meniscului. Daca meniscul nu este reparat în scurt timp de la producerea rupturii, ruptura se va agrava in timp, si va deveni din ce în ce mai complexa si imposibil de reparat.

Având în vedere acest lucru e bine ca meniscul sa fie reparat cât mai repede posibil. Nu amanati operatia de reparare menisc!

Care Sunt Operațiile de Reparare Menisc?

https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/meniscal_repair_technique_inside_out_2-large.png
  • Repararea Artroscopica All-Inside a Meniscului: o camera artroscopica subțire va fi introdusă in genunchi. Tesutul din jurul rupturii de menisc va fi abrazat în scopul de a obtine sangerare locala si de a crește astfel potențialul de vindecare. Ruptura din menisc va fi cusuta cu ajutorul unor dispozitive speciale denumite ancore. Aceste dispozitive au fire de sutura care vor fi trecute prin capetele rupturii si apoi tensionate. In felul acesta bucățile de menisc rupt sunt readuse la locul lor unde se vor vindeca. Deoarece meniscurile se vindeca greu si necesită mult timp, firele folosite nu sunt absorbabile, dar acestea vor fi acoperite de țesut odata cu vindecarea meniscului.
  • Repararea Artroscopica Inside-Out a Meniscului: in afara de cele 2 mici portale artroscopice va fi făcută o alta mica incizie pe partea interna sau externă a genunchiului in funcție de meniscul care trebuie reparat. Prin portale artroscopice vor fi introduse in genunchi canule specializate care arata ca niste tuburi foarte subtiri de metal. Prin aceste canule vor fi introduse ace subtiri si lungi cu un fir atasat la capat. Aceste ace for fi trecute in jurul rupturii de menisc si vor iesi in afara genunchiului prin mica incizie laterala sau mediala. Firele vor fi tensionate si innodate în afara genunchiului readucand astfel meniscul rupt în poziție normala. Aceasta tehnică este în continuare considerată ,,gold standard” în repararea artroscopica a meniscului, dar odata cu dezvoltarea si perfecționarea dispozitivelor de sutura all inside aceasta tehnica va deveni mai putin utilizată. Este o tehnică extrem de eficiența în repararea rupturilor mari de menisc cum sunt cele în ,,toarta de coș” sau în transplantul de menisc.
  • Meniscectomia Partiala Artroscopica: când ruptura de menisc implică partea interioară a meniscului ,,zona alba”, unde nu există potențial de vindecare, iar bucățile de menisc rupt irită articulatia si cauzeaza durere, acestea vor fi înlăturate chirurgical. Dr. Pojoga va înlătură cu atenție doar bucățile de menisc care sunt instabile si nu mai servesc ca amortizor în genunchi asa cum face meniscul sănătos. Este important pentru o functie normala sa păstrăm cât mai mult din menisc în articulatie! Aceasta procedura este de regula indicata pacienților mai în vârsta cu rupturi degenerative de menisc care au aparut in timp ca urmare a uzurii. Exista si unele situatii, cu pacienti tineri care au rupturi grave de menisc care nu pot fi reparate si din pacate trebuie înlăturate. În aceste situatii dr Pojoga recomandă înlocuirea țesutului meniscal înlăturat cu un menisc artificial Actifit care va ajuta la refacerea meniscului pierdut.

Cat Durează Recuperarea după Operația de Menisc?

Durata recuperarii după o operație de menisc depinde de tipul interventiei realizate adică dacă meniscul a putut fi reparat sau nu.

Dacă ruptura de menisc a fost intr-o zona nevascularizata si bucatile de menisc rupt au fost înlăturate artroscopic, atunci recuperatea va fi foarte rapida. Dupa acesta procedura, denumita meniscectomie partiala, pacientul poate părăsi spitalul chiar în aceeași zi cu operatia, și va relua mersul cu sprijin imediat. Pacienții sunt sfătuiți să își menajeze genunchiul timp de 3-5 zile dupa operație, pentru a diminua durerea si inflamatia locală. Exercitiile pentru mobilitate vor fi incepute imediat. Pacienții vor putea utiliza destul de repede bicicleta stationara dar cu rezistenta minima pentru început. De regula se recomanda câteva ședințe de kinetoterapie dar marea majoritate a pacienților vor alege să facă singuri exercițiile de recuperare. Marea majoritate a pacienților își vor reveni complet după o meniscectomie partiala cu reluarea tuturor activităților dupa 4-6 saptamani de la operație.

Dacă ruptura de menisc a putut fi reparată, atunci meniscul va trebui protejat o perioada pentru a i se permite sa se vindece.

Aceasta nevoie de protectie va face ca perioada de recuperare sa fie mai lunga, dar acest efort va merita in final cand meniscul se va vindeca si genunchiul va fi protejat.

De regula pacientul va utiliza o orteza de genunchi care va mentine genunchiul in extensie în timpul mersului timp de 4-6 saptamani. Mersul in acest interval va fi cu sprijin partial ajutat de carje. Orteza va fi utilizata doar in timpul mersului si somnului. În restul timpului pacientul va înlătura orteza, va mobiliza progresiv genunchiul si va tonifia musculatura prin exercitii. Dupa acest interval de 6 saptamani pacientul va renunta la orteza si va începe un program mai intens de recuperare. Genoflexiunile vor fi interzise pana la 12 saptamani datorita fortelor pe care le creaza la nivelul meniscului reparat.

Activitatile sportive cu pivotare sau decelerare se pot relua după minim 3-4 luni de la operatie.

https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/722D5260-BD2B-4EF2-91E1-2BD317A3BA5A.jpeg
https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/D82D4A08-BADB-4CAD-9A87-D4CCD512BE34.jpeg
https://www.chirurgieartroscopica.ro/wp-content/uploads/2020/10/dr-copy.png

Programeaza o consultatie

Dr. Pojoga este chirurg ortoped specializat in chirurgia meniscului. Are o vastă experiență in diagnosticarea si tratamentul complex al rupturilor de menisc.

Alte tratamente ale genunchiului

Contact

Nu ezita sa iei legatura cu mine pentru orice problema ortopedica. Sunt aici ca sa te ajut!

Social Media

Urmareste-ma pe retelele de socializare pentru a fi la curent cu noutatile din ortopedie, proceduri si tratamente noi.

Copyright © 2020 Dr. Adrian Pojoga. Toate drepturile rezervate.

0768 973 234Contact Whatsapp 021 9886Spital Ponderas